Acest newsletter a venit cu două zile întârziere pentru că luni și marți am fost ghid turistic pentru un prieten din străinătate (care deține două cetățenii, rusă și israeliană, deci nivelul glumelor și auto-ironiei au fost la cote înalte). Cu ocazia asta am putut să văd cât de turistic e Bucureștiul, în ce fel, cu cine. Las mai jos câteva observații🏙️
👉 arhitectura eclectică a orașului e impresionantă și atrage (așa că orașul s-ar putea promova mai mult ca fiind o salată de idei și vremuri)🏰
👉 mă îndreptam spre punctul de întâlnire și mă picurau în cap stropi de zeamă de aer condiționat (despre care am scris și aici). Mă întâlnesc cu omul, dăm noroc și-mi spune „care e faza cu aerele condiționate și picurii de pe trotuare?”. Ca să fie experiența completă ne-am așezat pe Calea Victoriei, la barul Zăganu, și ne picura transpirație de AC în bere. Ceea ce îmi reamintește de faptul că HoReCarul român e rupt de noțiunea de „turism”, energia acestuia fiind canalizată exclusiv pe propriului bijniss. El nu vede turismul ca o experiență completă, de când a aterizat turistul în țară și până a pus capul pe pernă. Nici măcar nu se gândește dacă turistul are o experiență decentă pe trotuarul unde își are afacerea (terasa). E trafic? E zgomot? E poluat? Îi plânge AC-ul în pahar? Dau cocleții ture prin dreptul teraselor, ambalând micropenia? Pentru că antreprenoriatul românesc încă are mustață de flăcău mai durează până se rezolvă astea. Dar despre turismul la români am mai scris și AICI și AICI 🎡
👉 indiscutabil, Calea Victoriei a fost salvată și revitalizată de pista de biciclete. În schimb, bulevardul Magheru - ulița din mijlocul orașului, este o autostradă prin mijlocul orașului. Ar vrea turistul să-l consume cum trebuie, dar nu poate de noxe, zgomot, reclamele care acoperă fațade. Și din cauza celor enumerate nici business-urile nu rezistă prea mult. Cine ar bea o cafea lângă o autostradă? 🏎️
👉 distribuția activităților turistice este inegală. Practic, Centrul fură tot. Dacă turistul ți se cazează în cartiere (pentru că e mai ieftin, de exemplu), n-are ce să facă acolo. Firește, asta nu e doar buba Bucureștiului, multe orașe înghesuie turismul în zona centrală. Dar altele nu o fac și au mai mult de câștigat. Poftim, în zona Militari există Ferestroika, o experiență muzeală unică pentru turiștii care n-au idee cum se trăia în comunism. Se pot plimba printr-un apartament din comunism, cu tot ce însemna acesta. Ce faci după ce ieși de la muzeu? Ce faci prin zona aia? Ce mai vezi? Pe unde te plimbi? Ce experimentezi? Ori, în celălalt colț al orașului, în zona Stadionului Național. Unde încep să fie anual festivaluri (deci probabil atrag și străini). Ce face străinul care vrea să se cazeze lângă festival? Nu sunt întrebări grele, doar trebuie să avem lideri în administrație care consumă orașul precum un locuitor/turist/părinte etc.. Ceea ce nu se întâmplă🏛️
Altfel, toate bune.
…
Întrebarea săptămânii 🤔
Săptămâna trecută o mare parte din spațiul public a fost ocupat de subiectul morții lui Ion Iliescu. Eram curios cum vă simțiți cu privire la asta. S-a răspuns așa și așa:
Eu? Nu a reușit să mă domine vreun sentiment, dar nici n-am fost indiferent. Trebuie să mai citesc. Totuși, ce simt e că Iliescu nu o să aibă parte de acel proces corect nici post-mortem. Pentru că, așa cum explicam și la Notițele Mintale, nu îl poți condamna pe Iliescu fără să tragi după el și beneficiarii măsurilor sale. Și asta înseamnă o bună și importantă parte a mediului de afaceri din România. E țara pregătită de o lustrație a business-ului românesc? Mă îndoiesc💸
Pentru săptămâna viitoare❓
Vorbeam mai sus despre turism. Să continuăm în aceeași notă.
Ce ai recomanda unui turist să facă în România și să fie cu adevărat memorabil?
Cine comentează poate câștiga 30 de zile gratuite de Notițe Mintale, podcastul intim al acestui newsletter🎧Bogdan C a comentat data trecută și acum mă va asculta vorbind verzi și uscate. Ce noroc pe capul ei!
…
Ce am mai scris ✍️
Un text despre „Insula Iubirii”, dar mai mult despre alcool🍻
(Aproape) zilnic recomand niște articole pe care le găsesc interesante și ți le dau și ție la rubrica „De citit în drum spre casă”🚋
…
Notițe Mintale - episodul 46🎧
…
Ce am mai citit📚
Seculosity de David Zahl - o carte foarte interesantă (și ușor de citit) despre cum societatea zilelor noastre a înlocuit Religia cu alte forme religioase. Autorul ne plimbă cu observații prin mai multe paliere ale vieții, de la muncă, parenting, politică, romantism. Unele observații sunt foarte pertinente și ancorate în stilul de viață pe care (eu cel puțin) îl am. Autorul propune o abordare mai ancorată în creștinism (ceea ce probabil nu e în acord cu ce vrea fiecare), dar dacă asta nu trezește interes tot rămâi cu faptul că oamenii de azi au alte religii. Și pare că le respectă cu habotnicie (eu aș spune religia consumului)🛐
Pe Instagram țin lista tuturor cărților citite din 2020 și până azi📚
…
Alte recomandări🎈
Cum să gătești peștele ca un profesionist (video Youtube)🎣
E bine să se lipească mâncarea. Uneori (video Youtube)🥘
…
🚶🚶♀️🧑🦯🧑🦼Despre oraș și comunitate
…
Cântă lăutare 🎶
…
Mai mult? 🧲
Dacă vrei să citești vreuna din cărțile publicate până acum: „Îmi pare rău că am muncit” (2020), „Miercuri10” (2013), „Aventuri cu Zornel în Lumea Nașpa” (2021) și cea mai nouă „Niște animale” (2024). Următoarea apare la final de 2025/început de 2026.






Din punctul meu de vedere, experiențele la munte au succes pentru turiști (nu e musai să ai la activ n urcări în trecut) pentru că sunt variante de trasee accesibile pentru începători, iar pe zona asta cred că Via Transilvanica aduce un mare plus pentru promovarea turismului.
"Are ceva zone interesante"...dar cam atât! Uitați-va, va rog, la litoral. O varza generalizata, nu a mai rămas nimic din vechile stațiuni. Si aici ma refer la specificitate. Când eram noi copii/tineri, stațiunile astea erau destinate unor segmente clare de clienți (vezi Costinești - stațiunea tineretului, 2 mai/Vama - vamaioti, boemi, etc). Acum este totul tot o apa și un pământ, astfel încât nu mai înțelege nimeni nimic. Despre munti...numai de bine, dacă n-ar fi ursi peeeeste tot, frate!!! Sau găsești o pensiune frumoasa și apar niste manelisti si te trezesti cu manelele la maxim toata noaptea, dca doar d-aia vin unii in concediu/weekend. Asadar, poate nu s-a înțeles mesajul, ce vreau sa zic este ca rămân categorii întregi de clienți care nu își găsesc locul nicăieri. Cam asa as zice...