Astăzi aș vrea să urez „La mulți ani” tuturor celor care poartă numele de Newsletter sau Georgeisme. Să trăiți 1000 de ediții!
…
Întrebarea săptămânii 🤔
Săptămâna trecută vă invitam să discutăm despre uniformă școlară. Dacă „da” sau „nu”. S-a comentat așa și s-a votat așa:
Părerea mea? Da. Din trei motive pe care le rezum la:
mișcorarea diferențelor de „prestigiu” vestimentar dintre copii (dacă ați uitat, copiii își dau bully pe banii părinților);
uniforma e și un element de siguranță în afara școlii (știi că e elev, de unde, îl recunoști după niște elemente);
uniforma implică și statut, atât pentru elev cât și pentru instituție.
Să se tundă cum vor, să-și dea pierce-uri (cui îi pasă?!), dar să existe un regulament vestimentar și o serie de elemente comune. Nu trebuie să fie toți îmbrăcați la fel („cA pE vReMeA lUi CeAuȘeScU!”), dar un x% din vestimentație să fie uniform. O să-și compare opincile, dar ăia cu copite Balenciaga sunt oricum ridicoli și trebuie să-i învățăm asta de mici.
Pentru săptămâna viitoare:
Am dat de postarea asta pe Reddit și am citit câteva zeci de comentarii până s-a strâns pielea pe mine. Așa că astăzi vorbim despre asta.
De ce? Care sunt motivele pentru care îți luai bătaie? Și cum te simți acum cu privire la asta? Simți că te-a ajutat la ceva? Ai discutat vreodată cu părinții tăi despre asta? Argumentează-ți răspunsul din sondajul de mai sus și săptămâna viitoare ai putea câștiga marele premiu. Singurul premiu. Un premiu. Cărți.
Câștigătoarea de săptămâna trecută este Iulia. Iulia, dacă vezi mesajul ăsta o să te rog să dai un mail la george.bonea@gmail.com și să-mi spui două titluri din poza de mai jos (p.s. - cartea „Dezacord” e despre un copil bătut, dacă vrei ceva în ton cu tema săptămânii):
…
Ce am mai scris ✍️
Uneori anxietatea ne face să ne comportăm precum niște analfabeți funcțional. Și eu pățesc anxietate și uneori dau răspunsuri aiuritoare la întrebări simple.
În (aproape) fiecare zi fac o selecție de articole pe care le găsesc interesante. Ce-mi salvez dimineața ca să citesc seara. E rubrica „De citit în drum spre casă”. Dacă vă faceți cumva un obicei din a intra seara pe blog o să vedeți textul acolo.
…
Ce am mai citit📚
Pregnancy, delivery, childbirth. A gender and cultural history from Antiquity to the test tube in Europe de Nadia Maria Filippini - eram curios să aflu ce se știe despre naștere, maternitate și influența religiosului în toate astea, pe parcursul ultimilor 2.000 de ani. Și uite că s-a scris ceva foarte bun pe tema asta. Bombă pe documentare și se citește și ușor. De altfel, cu cât o să citim mai mult despre cum s-au schimbat ritualurile/obiceiurile pe parcursul istoriei cu atât o să ne lepădăm mai repede de „așa se face, așa e bine, așa a fost mereu”. Că n-a fost mereu. Uite, botezul copiilor la creștini (numit și „pedobaptism”) nu e dintotdeauna. Adică n-a fost de la început. A venit ca un element în plus la o situație socială specifică timpurilor. Și multe altele pe care azi le luăm de bune doar pentru că așa știm că „se face”. Multe dintre cele care se fac sunt un răspuns la niște dileme avute de cei care trăiau cu sute de ani în urmă. Azi putem să nu le mai facem pe toate.
…
Alte chestii? Recomandări? 🤔
Am văzut filmul „Zona de interes”/„The zone of interest”. Îl găsiți zilele astea prin cinematografe. Eu zic să-i dați timpul vostru pentru că e o perspectivă cinematografică originală despre nazism și holocaust. Aproape de umor-negru. Eu am simțit niște ironii fine în unele cadre și m-a făcut să zâmbesc amar. Filmul e despre familia unui lider nazist care trăiește zid-în-zid cu lagărul Auschwitz. Și dramele și problemele lor, fără legătură cu ce se întâmpla după zid. E o metaforă bună la ce trăim unii dintre noi care suntem părtași (zid-în-zid) la suferințele altora. Fiți atenți la sunetul filmului, e și el un personaj.
Am văzut și documentarul „Balta Albă”, despre trupele și artiștii care au copilărit în cartierul bucureștean cu același nume. Mi-a amintit de minunatul podcast „Arhiva de Sunet”. Documentarul ăsta nu e pentru tine doar dacă ești din Balta Albă (eu nu-s, am copilărit în Rahova). Dar e despre cum zona în care locuiești te poate influența. Nițel urbanism, puțină istorie, multă muzică.
…
Cuvântul săptămânii📖
Falanster - sistem de locuințe în comun, cu ateliere, biblioteci, cantine etc.
Exemplu: „dacă le propun vecinilor să trăim mai falanster, gen, o să-mi spună că visez la socialism utopic și să-i scutesc cu Fourier că lor le place stilul Residence în care nu se știe nimeni cu nimeni”.
…
Presa sportivă + Valentines = ❤️
Gazeta Sporturilor nu ratează nici măcar o zi când să nu-mi demonstreze că toți de acolo își merită banii și AI-ul e la ani lumină de gradul ăsta de insignifianță jurnalistică. Bine jurnaliștii!
…
Mai mult? 🧲
Dacă vrei să citești ce cărți am publicat până acum: „Îmi pare rău că am muncit”, „Miercuri10” și „Aventuri cu Zornel în Lumea Nașpa”.
Alte chestii pe Facebook, blog, Twitter (X?) și pe Instagram țin evidența cărților citite. Pe LinkedIn vorbim de muncă & colaborări.
Momentan sunteți 2.855 abonați.
Unii oameni dau cămașa de pe ei pentru mine. Mulțumesc celor care contribuie pe Substack și Patreon. Cum ar spune mama, „tu de ce nu ești ca ei?”.
Nu luam bataie, dar eram certat si manipulat emotional cand luam note mici, adica sub 9. Aveam anxietate de performanta la scoala, si iesitul la tabla era stresant din cauza presiunii de acasa. Discutand despre asta ca adult, mama mi-a zis ca isi dorea sa le demonstrez celorlalti copii ca "eu sunt cel mai destept". Mi se pare halucinant cum unii parinti isi proiecteaza atat de intens insecuritatile asupra copilului. Eram un proxi prin care ea putea sa semnaleze celorlalti ceva despre ea, "Sa vedeti ce bine invata copilul meu, m-am ocupat mult de el". Din fericire nu eram agresat fizic, in afara de cate o palma, doua bine tintite atunci cand incercam sa imi exprim frustrarile. S-a vazut ca adult ca eram dezechilibrat emotional, imi era teama sa imi exprim opiniile si nu eram asertiv. Familia nu m-a crescut sa devin independent, ci obedient, chiar daca intentiile lor erau bune.
Când se deschide subiectul violentei din copilărie am un mix de emoții ( anxietate ura rușine ). Dupa ani de zile in care am făcut toata terapia posibila si tot mi se pune nodul in gât când îmi amintesc ce corecții primeam de la ai mei. Motivele erau mai multe, dar cred ca cel mai des invocat motiv erau notele proaste dar si alcoolismul sever pe care îl avea taică-meu. Daca m-a ajutat in vreun fel ? Pot răspunde doar ca m-a ajutat ca un exemplu de așa Nu.