Nu, nu simt că fac parte dintr-o comunitate, cel puțin nu unde locuiesc, undeva la periferia Bucureștiului, nu dau nume, PopeștiLeordeni. Bag seamă că, după ce se înhamă la un parteneriat solid cu banca, oamenii devin foarte individualiști - tu ai cățel și eu copil, păi contează 'ăl din urmă, firește - copilul poate să urle, cățelului trebuie să-i faci ceva. Ne punem barieră pe străzi care nu sunt ale noastre doar ca să ne mai hrănim puțin sentimentul de moșier, nu îi lăsăm pe cei care nu locuiesc pe strada respectivă să treacă pe acolo pe motiv că e „privat”, blocurile în care locuiesc preponderent familii cu copii mici au propriul program de liniște de la 12:00 - 17:00, cât doarme copilu' - copilul meu, blocul meu, regulile mele. Oamenii nu știu ce înseamnă comunitatea sau toleranța, oamenii nu pricep prea bine nici care-i treaba cu libertatea - că atunci când o îngrădește pe a mea, nu prea mai e, dar fiecare își scrie rețeta proprie după bunul plac și propriile interese. Deci nu, nu simt că trăiesc îbtr-o comunitate. Dacă știți vreuna, să-mi ziceți și mie că sunt foarte curioasă!
Nu sunt adepta etichetelor absolute, nu știu ce va fi în viitor, însă e trist ce se întâmplă pentru că și zonele astea ar avea potențial (în Popești stau majoritar ăia care fac naveta în nord, la corporații, ăia spălați, corporativii plimbați), frumos ar fi să poți să formezi o comunitate și-n pădure. și pe deal, că nu locul face comunitatea, ci omul.
Nu punem etichete, dar zonele alea sunt viitoare ghetouri pentru că asta se întâmplă când construiești prost. Și vezi că din Militari Residence au început să plece “spălații” că și-au dat seama că și-au luat țeapă. Se mută săracii în locul lor. Vine ghetoul.
Nu poate fi vorba de o comunitate cel putin in mediul urban. In mediul rural oamenii sunt mai putini sise cunosc toti intre ei.
Sincer, nu se mai poate vorbi de comunitati in care oamenii se intrajutoreaza si traiesc uniti, ca o nuca greu de spart. Din pacate multi au devenit rai, individualisti, egoisti, unde mai pui ca isi fac rau unul altuia, toate astea doar pentru ca vrem sa ne cataram turbati pe o scara sociala ireala. Fie din complexe de inferiotate, din multe neajunsuri in viata, incepem sa devenim frustrati si ne dorim din ce in ce mai multe lucruri MATERIALE care sa ne umple golurile sufletesti, spirituale, cum ar fi o masina de fite luata in leasing, un apartament de lux in care stai cu chirie, haine scumpe luate printr-un credit de nevoi persoane si multe alte lucruri neimportante care te fac sa-i privesti cu superioritate pe ceilalti, sa crezi ca esti deasupra lor. Subiectul asta pare ca se leaga foarte mult de cel de saptamana trecuta deoarece nici scoala nu ne ajuta in viata si nu ne pregateste pentru momentul in care scoatem capul in lume.
Consider ca avem nevoie sa atingem niveluri mai mari de educatie emotionala, intelegere, empatie si trebuie sa scapam de ideea de a ne catara cat mai sus pe scara sociala. Aceasta este doar in capul nostru, nu ne ajuta cu nimic, ba chiar ne incurca in crearea unei comunitati deoarece scoate la iveala ce este mai rau din oameni.
Mi-as dori sa vad o dezbatere undeva pe tema aceasta, nu doar o serie de comentarii. Chiar ar fi foarte interesanta.
Nu. Tocmai ce am trecut printr-un episod cu inundatii (sunt dintr-o localitate din nordul judetului Galati). Ei bine, in timp ce unii mai norocosi (prin pozitionarea caminelor) au scapat de probleme, cei mai putini norocosi si neputinciosi au asteptat cu orele ajutorul. Si crezi ca s-au sinchisit norocosii sa-si ia inima in dinti si lopetile in maini sa vina sa ne dea ajutorul? Nici gand. Venit, pozat senzationalul si dupa postare lacrimo-fake. Asta e din seria miserupismul la romani...
Nici măcar în asociația proprietarilor din blocul în care locuiesc nu poate fi vorba de comunitate - ne evităm, ne eschivăm din a fi / a face orice pentru/împreună cu ceilalți.
Am fost președintele Asociației pentru 18 luni, încercând să construiesc o cultură nouă, în care transparența liniștește spiritele, și am ajuns să țip la oameni în Adunarea Generală să se oprească din a fi nesimțiți. Egoismul e mare, la egalitate cu lipsa de responsabilitate și învinovățirea tuturor celorlalți este scutul.
Nu.. Trăind intr-o lege a junglei, unde fiecare trage pentru el, si fiecare "știe ce e mai important și cum ar trebui să stea lucrurile" , nu ai cum să legi o comunitate. Dacă oamenii politici(ce se presupune ca au totuși niste valori asemănătoare) nu sunt in stare să se înțeleagă între ei, ce pretenții sa mai avem de la un cartier sau o scară de bloc?
Nu simt că fac parte dintr-o comunitate în cartierul meu, aproape de Ferentari. Oamenii nu sunt educați, iar eu nu am lucruri în comun cu ei. Mulți se plâng că nu au bani, dar nu fac nimic să își schimbe situația, iar asta creează o atmosferă de resemnare și distanțare. Deși sunt înconjurat de oameni, interacțiunile dintre vecini sunt limitate, iar sentimentul de apartenență lipsește. Fiecare își vede de treburile lui, iar relațiile de solidaritate sau sprijin reciproc sunt rare.
Nu, nu simt că fac parte dintr-o comunitate, cel puțin nu unde locuiesc, undeva la periferia Bucureștiului, nu dau nume, PopeștiLeordeni. Bag seamă că, după ce se înhamă la un parteneriat solid cu banca, oamenii devin foarte individualiști - tu ai cățel și eu copil, păi contează 'ăl din urmă, firește - copilul poate să urle, cățelului trebuie să-i faci ceva. Ne punem barieră pe străzi care nu sunt ale noastre doar ca să ne mai hrănim puțin sentimentul de moșier, nu îi lăsăm pe cei care nu locuiesc pe strada respectivă să treacă pe acolo pe motiv că e „privat”, blocurile în care locuiesc preponderent familii cu copii mici au propriul program de liniște de la 12:00 - 17:00, cât doarme copilu' - copilul meu, blocul meu, regulile mele. Oamenii nu știu ce înseamnă comunitatea sau toleranța, oamenii nu pricep prea bine nici care-i treaba cu libertatea - că atunci când o îngrădește pe a mea, nu prea mai e, dar fiecare își scrie rețeta proprie după bunul plac și propriile interese. Deci nu, nu simt că trăiesc îbtr-o comunitate. Dacă știți vreuna, să-mi ziceți și mie că sunt foarte curioasă!
Bine, PopeștiLeordeniMilitariResidence sunt viitoare ghetouri, n-ai ce comunitate să dezvolți acolo.
Nu sunt adepta etichetelor absolute, nu știu ce va fi în viitor, însă e trist ce se întâmplă pentru că și zonele astea ar avea potențial (în Popești stau majoritar ăia care fac naveta în nord, la corporații, ăia spălați, corporativii plimbați), frumos ar fi să poți să formezi o comunitate și-n pădure. și pe deal, că nu locul face comunitatea, ci omul.
Nu punem etichete, dar zonele alea sunt viitoare ghetouri pentru că asta se întâmplă când construiești prost. Și vezi că din Militari Residence au început să plece “spălații” că și-au dat seama că și-au luat țeapă. Se mută săracii în locul lor. Vine ghetoul.
Nu poate fi vorba de o comunitate cel putin in mediul urban. In mediul rural oamenii sunt mai putini sise cunosc toti intre ei.
Sincer, nu se mai poate vorbi de comunitati in care oamenii se intrajutoreaza si traiesc uniti, ca o nuca greu de spart. Din pacate multi au devenit rai, individualisti, egoisti, unde mai pui ca isi fac rau unul altuia, toate astea doar pentru ca vrem sa ne cataram turbati pe o scara sociala ireala. Fie din complexe de inferiotate, din multe neajunsuri in viata, incepem sa devenim frustrati si ne dorim din ce in ce mai multe lucruri MATERIALE care sa ne umple golurile sufletesti, spirituale, cum ar fi o masina de fite luata in leasing, un apartament de lux in care stai cu chirie, haine scumpe luate printr-un credit de nevoi persoane si multe alte lucruri neimportante care te fac sa-i privesti cu superioritate pe ceilalti, sa crezi ca esti deasupra lor. Subiectul asta pare ca se leaga foarte mult de cel de saptamana trecuta deoarece nici scoala nu ne ajuta in viata si nu ne pregateste pentru momentul in care scoatem capul in lume.
Consider ca avem nevoie sa atingem niveluri mai mari de educatie emotionala, intelegere, empatie si trebuie sa scapam de ideea de a ne catara cat mai sus pe scara sociala. Aceasta este doar in capul nostru, nu ne ajuta cu nimic, ba chiar ne incurca in crearea unei comunitati deoarece scoate la iveala ce este mai rau din oameni.
Mi-as dori sa vad o dezbatere undeva pe tema aceasta, nu doar o serie de comentarii. Chiar ar fi foarte interesanta.
Te cunoști cu vecinii?
Da, cu mare parte din ei.
Atunci mai e o șansă. Să fim optimiști.
Cu asta ma amagesc si eu. Va dura mult dar sper ca vom fi mai buni candva.
Nu. Tocmai ce am trecut printr-un episod cu inundatii (sunt dintr-o localitate din nordul judetului Galati). Ei bine, in timp ce unii mai norocosi (prin pozitionarea caminelor) au scapat de probleme, cei mai putini norocosi si neputinciosi au asteptat cu orele ajutorul. Si crezi ca s-au sinchisit norocosii sa-si ia inima in dinti si lopetile in maini sa vina sa ne dea ajutorul? Nici gand. Venit, pozat senzationalul si dupa postare lacrimo-fake. Asta e din seria miserupismul la romani...
Nici măcar în asociația proprietarilor din blocul în care locuiesc nu poate fi vorba de comunitate - ne evităm, ne eschivăm din a fi / a face orice pentru/împreună cu ceilalți.
Asta mi se pare cel mai trist, când nu ne știm nici vecinii. Și-n aceeași oală sunt și eu.
Am fost președintele Asociației pentru 18 luni, încercând să construiesc o cultură nouă, în care transparența liniștește spiritele, și am ajuns să țip la oameni în Adunarea Generală să se oprească din a fi nesimțiți. Egoismul e mare, la egalitate cu lipsa de responsabilitate și învinovățirea tuturor celorlalți este scutul.
Nu.. Trăind intr-o lege a junglei, unde fiecare trage pentru el, si fiecare "știe ce e mai important și cum ar trebui să stea lucrurile" , nu ai cum să legi o comunitate. Dacă oamenii politici(ce se presupune ca au totuși niste valori asemănătoare) nu sunt in stare să se înțeleagă între ei, ce pretenții sa mai avem de la un cartier sau o scară de bloc?
Deci nu-ți cunoști vecinii?
nu. subscriu cam tot ceea ce au scris oamenii inaintea mea
Asta nu poate decât să mă întristeze...
Nu simt că fac parte dintr-o comunitate în cartierul meu, aproape de Ferentari. Oamenii nu sunt educați, iar eu nu am lucruri în comun cu ei. Mulți se plâng că nu au bani, dar nu fac nimic să își schimbe situația, iar asta creează o atmosferă de resemnare și distanțare. Deși sunt înconjurat de oameni, interacțiunile dintre vecini sunt limitate, iar sentimentul de apartenență lipsește. Fiecare își vede de treburile lui, iar relațiile de solidaritate sau sprijin reciproc sunt rare.