Nu mă dau in vânt dupa ea...dar nici nu muncesc cu sictir (mai ales ca lucrez de acasa). Lipseste implinirea, nu simt ca munca mea ajută sau chiar is "important" pt cineva.
Nu îmi place ceea ce muncesc procedural vorbind. Obțin satisfacția lucrului bine făcut cu mânuța mea, da. Nu am căutat niciodată să îmi placă ce muncesc, doar să fie un raport cinstit între volumul de muncă și plată aferentă. Văd munca ca activitatea prestată în schimbul banilor și atât.
Am tolerat ușor toate joburile pe care le-am avut, am obținut satisfacții și merite și m-am dezvoltat cât de mult am putut, dar nu voi obține plăcere complet desăvârșită niciodată nici din a munci, indiferent ce.
Cred ca de fapt nimanui nu ii place sa munceasca pentru bani - conditionarea ca daca te opresti din munca mori de foame, cam strica din placerea de a munci (bineinteles parerea mea, deci subiectiva) - probabil ca intrebarea e: ai munci in acelasi loc/ ai face acelasi lucru daca nu ai avea nevoie de bani?
Eu probabil ca da, dar nu la fel de mult. Imi place stimului intelectual si cred ca asta ne tine tineri oarecum. As mai repara la balanta work-life
Imi place chiar foarte mult ceea ce muncesc si domeniul de activitate. Lucrez intr-o institutie de stat cu drepturi de control si sanctiuni destul de drastice. Problema este ca detest sistemul infect si politizat pana la femeia de serviciu. Lucrul asta ne trage in jos pentru ca astfel sunt promovate toate lichelele cu bani, care sunt numiti politic si-si pun pe cap palarii mult prea mari pentru ei doar pentru a deservi interesele de partid, motiv pentru care ne ducem in cap ca institutii. Astfel avem salarii proaste, muncim si pentru sefii nostri, sindicatele dorm etc.
De multe ori m-am gandit sa-mi schimb locul de munca, ori sa incep o mica afacere. Am inceput niste cursuri de IT iar apoi piata asta a luat-o incetisor la vale iar locurile de munca au devenit mai putine si cu pretentii mai mari. Am facut totusi si o facultate unde nu am fost chiar prost, drept urmare mi-ar parea rau sa ma despart de ramura pe care mi-am inceput drumul. Pentru o mica afacere iti trebuie totusi cativa banuti, un mic spatiu, e greu dar totusi de incercat daca iti exploatezi pasiunea.
Este foarte pacat ca asa se pierd oameni buni, pasionati si sunt introdusi politruci prin usa din spate.
Libertatea de alegere e intr-o oarecare masura si un chin daca nu stii incotro sa o apuci.
Lucrez ceea ce îmi place și în contextul actual al angajatorului sunt singura resursă capabilă să fac ceea ce fac. Dar nu cred că a face ceea ce îți place contează atât de mult precum echipa și managementul. În 15 ani de muncă am avut doar locuri de muncă care mi-au plăcut, dar acesta este singurul loc de muncă (al 7-lea la rând) unde am găsit înțelegere pentru toți angajații pentru viață personală, pentru probleme medicale, pentru stres, pentru efectiv orice.
Am lucrat la un moment dat undeva unde, bolnavă de COVID am coordonat 3 evenimente culturale din pat, și când am atras atenția managementului că lucrez 8 joburi pe salariul de 1 job mi s-a replicat că doar aia este datoria mea, că doar nu avem alți oameni.
Sincer cred că angajații români nu conștientizează cât de mult îi sprijină legea și care le sunt drepturile, și de acolo vin frustrările și incapacitatea de a face față presiunilor.
Da, munca de scanare a documentelor mă împlinește, deoarece contribuie la transformarea și eficientizarea accesului la informație. Fiecare document digitalizat reprezintă un pas înainte spre un viitor mai organizat și mai accesibil, ceea ce mă face să mă simt parte dintr-o schimbare pozitivă.
Imi place munca pe care o fac dar chiar in acest moment am probleme legate de comportamentul unor colegi. Deci lucrez la școala visurilor mele. Am o clasă de copii autisti cu vârsta până la 8 ani. Intr-un an de de cand lucrez cu acesti copii au progresat enorm, părinții sunt foarte mulțumiți dar nu numai părinții dar și reteaua externa, adica toti profesionistii din afara scolii care lucrează cu copii, sefa e mulțumită și mă laudă suficient. Dar cu toate acestea de cateva luni a început un adevărat mobbing impotriva mea și a încă două colege, inițiat de un coleg care s-a intors la inceputul acestui an calendaristic dintr-un concediu sabatic de 6 luni. Urmează sa avem mediere in echipă. De fapt trebuia să incepem dar a fost amânată pentru că eu am fost sfătuită ( pe buna dreptate) să imi iau conediu medical . Am primit o lună si jumătate concediu pe motiv de epiozare emoțională. Acum e vacanță și am început să lucrez ( da, noi lucram și in vacanță, pregatiri materiale facut proiecte etc. ). Aș fi putut să o lungesc mult și bine dar am ales să mă intorc pentru că pur și simplu mi se rupe sufletul in două să imi las copiii așa. O mamă a îndrăznit să ma sune să mă intrebe cum ma mai simt. Bineînțeles că nu pot să spun parintilor ce se întâmplă. Ei știu doar că sunt bolnavă din motive de burnout. Mi-a spus că "eu fac diferența" . Si asta îmi dă forță să ma ridic. Dar chiar și așa sunt hotărâtă să imi caut un alt loc de muncă pentru anul viitor pentru că nu cred că medierea va avea avea vreun effect. O colega însă care e foarte tânără și rezista pe baricade este cea mai atacata și are profilul asemanator cu fata din Romania care s-a sinucis. Ieri am atenționat- o pentru ultima dată pe sefa mea că nu e ok că este tolerat comportamentul acestui individ față de ea și că i se caută justificari. A striga la cineva nu e ok si punct. Până la mediere trebuie să se aplice regulile si sanctiunile in caz de nerespectare. I-am spus că fata asta o vad pe punctul de a cădea și inspirata de articolul pe care l-am citit despre angajata care s-a sinucis, iam spus că colega mea are un profil care o face un bun candidat la așa ceva.
Deci da, din aceasta cauză, acum ma simt blocată oarecum in postul in care il am . In cel mai bun caz voi reusi să il schimb anul viitor scolar.
Imi place sa muncesc si din pacate consider ca multi romani si-au pierdut cultura muncii. Retelele sociale ne-au redus mult de tot disponibilitatea la efort, la a depune acel minim de dedicare, la a ne folosi creierul (tot munca e si asta), la a iesi din zona de confort, la a face voluntariat, etc. Cu siguranta, detest sa muncesc pentru altcineva si sa prestez munca pentru un onorariu care imi asigura traiul de la o luna la alta. Cred ca in toata dezbaterea, cuvantul principal e "sensul", caci una e cred sa ai un business care da de mancare unor cateva sute de copii abandonati, iar alta e sa fii un corporatist sedentar, robotizat, cu ochii in ecrane toate ziua, cu stresul la maxim, chiar daca la final de luna ai 2500 de euro, iar business-ul nu-si va putea plati darile nici luna asta. Deci, sunt pro-munca pentru a te disciplina, a invata sa te organizezi, a fi profesonist, a fi "baiat de casa", a face lucurile cu sens, dar sunt anti-munca cand vine vorba de acea munca pentru supravietuire. Din acest motiv sunt fan UBI si sper sa prind ziua cand o sa-mi dau demisia din corporatie si o sa ma apuc de gradinarit si de construit o cabana in munti, adica o sa muncesc din placere si pasiune PENTRU MINE de la adapostul venitului asigurat, insa pana atunci.....
Îmi plac unele aspecte ale muncii pe care o fac. Am avut și momente când era prea mult, nu îmi plăcea (același domeniu). Cu toate astea sunt la a doua facultate și vreau să fac (și) altceva.
Cred ca poti sa muncesti pentru bani pana intr-un punct in care ajungi sa fii la o limita de sanity. De acolo doar tragi de tine pentru ceva ce a devenit doar o corvoada. Personal, eu ma regasesc intr-o combinatie de pasiune si bani, unde recunosc, banii cantaresc mai mult. Am o alta pasiune pe care nu vreau sa o monetizez din frica de a nu deveni o obligatie. Practic o fac de dragul artei.
Altfel, jobul pe care il am nu simt ca ma tine captiv. Simt ca am optiuni si e comfortabil sa stiu asta, iar atata timp cat inca ma bucura ceea ce fac, o sa pot continua fara probleme.
Am lucrat 4 ani pentru altii. Am pornit pe ideea ca nu inteleg destul de multe ca sa pot sa lucrez pentru mine si ca daca lucrez pentru altii am sa invat. Am lucrat in marketing, design si programare. Ultimul proiect la care am lucrat un an, am fost pusa sub o mentora care a vrut sa faca ea totul singura si sa fie constant in fata, probabil sa isi infloreasca portofoliul si rezumatul, iar eu sa nu o calc pe papuc. Recunosc nu am avut abilitatile sa ies in fata si sa castig in politica de office, ea avand niste competente de lider mai dezvoltate, ani de senioritate si o reputatie stabilita printre colegi. Decat sa nutresc o ura competitiva reciproca am lasat-o sa faca cum vrea, sa mentin o relatie simpla. Jobul meu era parte dintr-o ucenicie cu studii asa ca m-am apucat sa invat ceva mai tehnic si sa adaug functionalitati de back-end la un prototip ca sa am ce scrie la un proiect pentru partea de studii. Eu m-am inteles cu ea diplomat si mi-a dat de inteles ca va avea folos sa testeze un prototip dinamic care e conectat la o baza de date. Baza de date am creat-o eu si am conectat-o la prototip care era o aplicatie de web unde poti cauta si afisa date 'dummy' ale unor clienti. Suna foarte simplu dar nu e. La final cand era aproape gata ea mi-a spus ca defapt nu are nevoie de versiunea mea mai dinamica si reala pentru ca nu se simte comoda cu ea. Eu in timpul acesta am demisionat. A fost munca de acasa, biroul fiind intr-un oras la 4 ore distanta. Am simtit ca ceea ce lucrez chiar nu ajuta pe nimeni si m-am rugat de manager sa ma mute in alt proiect luni de zile dar s-a lalait si mi-a raspuns cu incertitudine la acea posibilitate. Mi-am dorit sa invat asa cum imi cereau studiile in afara meseriei si a trebuit sa deranjez cerand instruire uneori desi ceea ce invatam nu avea aplicatie pentru ca fiecare lucreaza in bula sa. Intalnirile stand-up zilnice am inceput sa le evit. Erau multe intalniri virtuale in care se discuta pe langa si paralel cu sarcinile care efectiv imi impingeau mintea sa se deconecteze. Ceea ce e ironic e faptul ca managerul nostru ne-a prezentat la un moment dat cum sa iti dai seama si de ce se intampla ca unii colegi de munca se detaseaza aproape total de munca, nu mai dau randament sa vorbeasca cu nimeni si stau in bula lor lucrand de o parte. Eu bifam toate casutele si a explicat foarte bine de ce, dar nu a sesizat nimeni, ori nu le pasa, desi m-am pronuntat de cateva ori la intalniri one to one care sunt lucrurile care deranjeaza si ma impiedica, eu incercand chiar si asa separat sa imi implinesc obligatiile practice. Am concluzionat ca mi-ar fi fost benefic un mediu mai deschis unde oameni pot invata unul de la celalalt si contribui la diverse proiecte, ceea ce am mentionat de luni bune la manager si a fost cu afirmativ, da facem si ajutam dar apoi nimic. Cand am fost la birou sa returnez echipamentul de IT, am auzit o colega din afara echipei cum vorbea cu alta asa de rastit si nervos cum planuieste sa domine si sa nu lase o alta femeie pe acelasi proiect sa contribuie la nivelul deciziilor. Nu cunosc contextul dar m-a lasat cu dezgust, uite chiar si la aceasta organizatie laudata ca fiind in top 100 companii unde bunastarea angajatului e luata in considerare, si aici se desfasoara chestiuni urate de politica. Politica intre femei. Ce sa mai, suntem apogeul modelului matriarhal unde nu exista ierarhii si oamenii se ajuta reciproc, nu? Nu. Stiu ca se putea si mai rau, dar nu imi mai doresc pentru o perioada sa lucrez pentru altii. Am sa incerc sa lucrez pentru mine si ai mei, sa invat mai multe decat sa stagnez intr-un rol unde nu am rost. Cam asta a fost Anglia pentru mine. 3 ani studii, aproape un an portofoliu si cautat de munca, 4 de lucru. Viata personala nu a fost usoara pentru mine. Englezii si imigrantii care vin aici au perspective de viata si valori incongruente cu ale mele, cand mama mea a avut arest cardiac am facut 2.5 ani singura aici timp in care am invatat lectii despre caracterele oamenilor, teme universale probabil. Singurul motiv pentru care vin oamenii aici sunt salariile si poate libertatea care uneori permite trecerea unor limite de bun simt atunci cand vii din Orientul Mijlociu. Salariul meu a fost cu 10K sub medie dupa varsta si am acceptat. Insa cand iti dai seama ca ai cam jucat tot timpul pe placul altora sa nu superi desi erau nedreptati si dispret, aviz prietenilor englezi si imigranti, nu mai ai motiv sa stai. Multi totusi accepta fericirea la pahare de bautura, trenuri supraincarcate cu pasageri care vomita pe jos dupa meci care rad asurzitor fara sens la ore de noapte, raspandirea bolilor venerice pe modul 'casual', isi permit sa vorbeasca cu prietenii despre femei ca de niste proaste sugestibile si usor de aruncat, iar problemele personale parca nu au nicio greutate si ar tot sta sa depuna o munca dead-end doar sa isi permita coma alcoolica si copulare in weekend. Nevasta e nasoala, 'nagging bitch', e vina ei ca nu suporta. Nu vad sa imi traiesc viata cu astfel de oameni si am constat ca polonezii si romanii care vin aici si vor sa ramana decenii le place stilul 'open-minded' si 'no strings attached'.
Nu mă dau in vânt dupa ea...dar nici nu muncesc cu sictir (mai ales ca lucrez de acasa). Lipseste implinirea, nu simt ca munca mea ajută sau chiar is "important" pt cineva.
Nu îmi place ceea ce muncesc procedural vorbind. Obțin satisfacția lucrului bine făcut cu mânuța mea, da. Nu am căutat niciodată să îmi placă ce muncesc, doar să fie un raport cinstit între volumul de muncă și plată aferentă. Văd munca ca activitatea prestată în schimbul banilor și atât.
Am tolerat ușor toate joburile pe care le-am avut, am obținut satisfacții și merite și m-am dezvoltat cât de mult am putut, dar nu voi obține plăcere complet desăvârșită niciodată nici din a munci, indiferent ce.
Cred ca de fapt nimanui nu ii place sa munceasca pentru bani - conditionarea ca daca te opresti din munca mori de foame, cam strica din placerea de a munci (bineinteles parerea mea, deci subiectiva) - probabil ca intrebarea e: ai munci in acelasi loc/ ai face acelasi lucru daca nu ai avea nevoie de bani?
Eu probabil ca da, dar nu la fel de mult. Imi place stimului intelectual si cred ca asta ne tine tineri oarecum. As mai repara la balanta work-life
Imi place chiar foarte mult ceea ce muncesc si domeniul de activitate. Lucrez intr-o institutie de stat cu drepturi de control si sanctiuni destul de drastice. Problema este ca detest sistemul infect si politizat pana la femeia de serviciu. Lucrul asta ne trage in jos pentru ca astfel sunt promovate toate lichelele cu bani, care sunt numiti politic si-si pun pe cap palarii mult prea mari pentru ei doar pentru a deservi interesele de partid, motiv pentru care ne ducem in cap ca institutii. Astfel avem salarii proaste, muncim si pentru sefii nostri, sindicatele dorm etc.
De multe ori m-am gandit sa-mi schimb locul de munca, ori sa incep o mica afacere. Am inceput niste cursuri de IT iar apoi piata asta a luat-o incetisor la vale iar locurile de munca au devenit mai putine si cu pretentii mai mari. Am facut totusi si o facultate unde nu am fost chiar prost, drept urmare mi-ar parea rau sa ma despart de ramura pe care mi-am inceput drumul. Pentru o mica afacere iti trebuie totusi cativa banuti, un mic spatiu, e greu dar totusi de incercat daca iti exploatezi pasiunea.
Este foarte pacat ca asa se pierd oameni buni, pasionati si sunt introdusi politruci prin usa din spate.
Libertatea de alegere e intr-o oarecare masura si un chin daca nu stii incotro sa o apuci.
Lucrez ceea ce îmi place și în contextul actual al angajatorului sunt singura resursă capabilă să fac ceea ce fac. Dar nu cred că a face ceea ce îți place contează atât de mult precum echipa și managementul. În 15 ani de muncă am avut doar locuri de muncă care mi-au plăcut, dar acesta este singurul loc de muncă (al 7-lea la rând) unde am găsit înțelegere pentru toți angajații pentru viață personală, pentru probleme medicale, pentru stres, pentru efectiv orice.
Am lucrat la un moment dat undeva unde, bolnavă de COVID am coordonat 3 evenimente culturale din pat, și când am atras atenția managementului că lucrez 8 joburi pe salariul de 1 job mi s-a replicat că doar aia este datoria mea, că doar nu avem alți oameni.
Sincer cred că angajații români nu conștientizează cât de mult îi sprijină legea și care le sunt drepturile, și de acolo vin frustrările și incapacitatea de a face față presiunilor.
Da, munca de scanare a documentelor mă împlinește, deoarece contribuie la transformarea și eficientizarea accesului la informație. Fiecare document digitalizat reprezintă un pas înainte spre un viitor mai organizat și mai accesibil, ceea ce mă face să mă simt parte dintr-o schimbare pozitivă.
Imi place munca pe care o fac dar chiar in acest moment am probleme legate de comportamentul unor colegi. Deci lucrez la școala visurilor mele. Am o clasă de copii autisti cu vârsta până la 8 ani. Intr-un an de de cand lucrez cu acesti copii au progresat enorm, părinții sunt foarte mulțumiți dar nu numai părinții dar și reteaua externa, adica toti profesionistii din afara scolii care lucrează cu copii, sefa e mulțumită și mă laudă suficient. Dar cu toate acestea de cateva luni a început un adevărat mobbing impotriva mea și a încă două colege, inițiat de un coleg care s-a intors la inceputul acestui an calendaristic dintr-un concediu sabatic de 6 luni. Urmează sa avem mediere in echipă. De fapt trebuia să incepem dar a fost amânată pentru că eu am fost sfătuită ( pe buna dreptate) să imi iau conediu medical . Am primit o lună si jumătate concediu pe motiv de epiozare emoțională. Acum e vacanță și am început să lucrez ( da, noi lucram și in vacanță, pregatiri materiale facut proiecte etc. ). Aș fi putut să o lungesc mult și bine dar am ales să mă intorc pentru că pur și simplu mi se rupe sufletul in două să imi las copiii așa. O mamă a îndrăznit să ma sune să mă intrebe cum ma mai simt. Bineînțeles că nu pot să spun parintilor ce se întâmplă. Ei știu doar că sunt bolnavă din motive de burnout. Mi-a spus că "eu fac diferența" . Si asta îmi dă forță să ma ridic. Dar chiar și așa sunt hotărâtă să imi caut un alt loc de muncă pentru anul viitor pentru că nu cred că medierea va avea avea vreun effect. O colega însă care e foarte tânără și rezista pe baricade este cea mai atacata și are profilul asemanator cu fata din Romania care s-a sinucis. Ieri am atenționat- o pentru ultima dată pe sefa mea că nu e ok că este tolerat comportamentul acestui individ față de ea și că i se caută justificari. A striga la cineva nu e ok si punct. Până la mediere trebuie să se aplice regulile si sanctiunile in caz de nerespectare. I-am spus că fata asta o vad pe punctul de a cădea și inspirata de articolul pe care l-am citit despre angajata care s-a sinucis, iam spus că colega mea are un profil care o face un bun candidat la așa ceva.
Deci da, din aceasta cauză, acum ma simt blocată oarecum in postul in care il am . In cel mai bun caz voi reusi să il schimb anul viitor scolar.
Imi place sa muncesc si din pacate consider ca multi romani si-au pierdut cultura muncii. Retelele sociale ne-au redus mult de tot disponibilitatea la efort, la a depune acel minim de dedicare, la a ne folosi creierul (tot munca e si asta), la a iesi din zona de confort, la a face voluntariat, etc. Cu siguranta, detest sa muncesc pentru altcineva si sa prestez munca pentru un onorariu care imi asigura traiul de la o luna la alta. Cred ca in toata dezbaterea, cuvantul principal e "sensul", caci una e cred sa ai un business care da de mancare unor cateva sute de copii abandonati, iar alta e sa fii un corporatist sedentar, robotizat, cu ochii in ecrane toate ziua, cu stresul la maxim, chiar daca la final de luna ai 2500 de euro, iar business-ul nu-si va putea plati darile nici luna asta. Deci, sunt pro-munca pentru a te disciplina, a invata sa te organizezi, a fi profesonist, a fi "baiat de casa", a face lucurile cu sens, dar sunt anti-munca cand vine vorba de acea munca pentru supravietuire. Din acest motiv sunt fan UBI si sper sa prind ziua cand o sa-mi dau demisia din corporatie si o sa ma apuc de gradinarit si de construit o cabana in munti, adica o sa muncesc din placere si pasiune PENTRU MINE de la adapostul venitului asigurat, insa pana atunci.....
Crezi ca in anii 60-70-80-90 se muncea cu mai mult spor si drag pt ca nu exista social media?
Îmi plac unele aspecte ale muncii pe care o fac. Am avut și momente când era prea mult, nu îmi plăcea (același domeniu). Cu toate astea sunt la a doua facultate și vreau să fac (și) altceva.
Acum îmi place ce fac. Dar fusese o perioadă în care mă simțeam mai bine dispus la o înmormântare decât la jobul ăla.
Totuși atât timp cât nu spui "de mâine iar la scârbici", ai un job ok😂
Cred ca poti sa muncesti pentru bani pana intr-un punct in care ajungi sa fii la o limita de sanity. De acolo doar tragi de tine pentru ceva ce a devenit doar o corvoada. Personal, eu ma regasesc intr-o combinatie de pasiune si bani, unde recunosc, banii cantaresc mai mult. Am o alta pasiune pe care nu vreau sa o monetizez din frica de a nu deveni o obligatie. Practic o fac de dragul artei.
Altfel, jobul pe care il am nu simt ca ma tine captiv. Simt ca am optiuni si e comfortabil sa stiu asta, iar atata timp cat inca ma bucura ceea ce fac, o sa pot continua fara probleme.
Am lucrat 4 ani pentru altii. Am pornit pe ideea ca nu inteleg destul de multe ca sa pot sa lucrez pentru mine si ca daca lucrez pentru altii am sa invat. Am lucrat in marketing, design si programare. Ultimul proiect la care am lucrat un an, am fost pusa sub o mentora care a vrut sa faca ea totul singura si sa fie constant in fata, probabil sa isi infloreasca portofoliul si rezumatul, iar eu sa nu o calc pe papuc. Recunosc nu am avut abilitatile sa ies in fata si sa castig in politica de office, ea avand niste competente de lider mai dezvoltate, ani de senioritate si o reputatie stabilita printre colegi. Decat sa nutresc o ura competitiva reciproca am lasat-o sa faca cum vrea, sa mentin o relatie simpla. Jobul meu era parte dintr-o ucenicie cu studii asa ca m-am apucat sa invat ceva mai tehnic si sa adaug functionalitati de back-end la un prototip ca sa am ce scrie la un proiect pentru partea de studii. Eu m-am inteles cu ea diplomat si mi-a dat de inteles ca va avea folos sa testeze un prototip dinamic care e conectat la o baza de date. Baza de date am creat-o eu si am conectat-o la prototip care era o aplicatie de web unde poti cauta si afisa date 'dummy' ale unor clienti. Suna foarte simplu dar nu e. La final cand era aproape gata ea mi-a spus ca defapt nu are nevoie de versiunea mea mai dinamica si reala pentru ca nu se simte comoda cu ea. Eu in timpul acesta am demisionat. A fost munca de acasa, biroul fiind intr-un oras la 4 ore distanta. Am simtit ca ceea ce lucrez chiar nu ajuta pe nimeni si m-am rugat de manager sa ma mute in alt proiect luni de zile dar s-a lalait si mi-a raspuns cu incertitudine la acea posibilitate. Mi-am dorit sa invat asa cum imi cereau studiile in afara meseriei si a trebuit sa deranjez cerand instruire uneori desi ceea ce invatam nu avea aplicatie pentru ca fiecare lucreaza in bula sa. Intalnirile stand-up zilnice am inceput sa le evit. Erau multe intalniri virtuale in care se discuta pe langa si paralel cu sarcinile care efectiv imi impingeau mintea sa se deconecteze. Ceea ce e ironic e faptul ca managerul nostru ne-a prezentat la un moment dat cum sa iti dai seama si de ce se intampla ca unii colegi de munca se detaseaza aproape total de munca, nu mai dau randament sa vorbeasca cu nimeni si stau in bula lor lucrand de o parte. Eu bifam toate casutele si a explicat foarte bine de ce, dar nu a sesizat nimeni, ori nu le pasa, desi m-am pronuntat de cateva ori la intalniri one to one care sunt lucrurile care deranjeaza si ma impiedica, eu incercand chiar si asa separat sa imi implinesc obligatiile practice. Am concluzionat ca mi-ar fi fost benefic un mediu mai deschis unde oameni pot invata unul de la celalalt si contribui la diverse proiecte, ceea ce am mentionat de luni bune la manager si a fost cu afirmativ, da facem si ajutam dar apoi nimic. Cand am fost la birou sa returnez echipamentul de IT, am auzit o colega din afara echipei cum vorbea cu alta asa de rastit si nervos cum planuieste sa domine si sa nu lase o alta femeie pe acelasi proiect sa contribuie la nivelul deciziilor. Nu cunosc contextul dar m-a lasat cu dezgust, uite chiar si la aceasta organizatie laudata ca fiind in top 100 companii unde bunastarea angajatului e luata in considerare, si aici se desfasoara chestiuni urate de politica. Politica intre femei. Ce sa mai, suntem apogeul modelului matriarhal unde nu exista ierarhii si oamenii se ajuta reciproc, nu? Nu. Stiu ca se putea si mai rau, dar nu imi mai doresc pentru o perioada sa lucrez pentru altii. Am sa incerc sa lucrez pentru mine si ai mei, sa invat mai multe decat sa stagnez intr-un rol unde nu am rost. Cam asta a fost Anglia pentru mine. 3 ani studii, aproape un an portofoliu si cautat de munca, 4 de lucru. Viata personala nu a fost usoara pentru mine. Englezii si imigrantii care vin aici au perspective de viata si valori incongruente cu ale mele, cand mama mea a avut arest cardiac am facut 2.5 ani singura aici timp in care am invatat lectii despre caracterele oamenilor, teme universale probabil. Singurul motiv pentru care vin oamenii aici sunt salariile si poate libertatea care uneori permite trecerea unor limite de bun simt atunci cand vii din Orientul Mijlociu. Salariul meu a fost cu 10K sub medie dupa varsta si am acceptat. Insa cand iti dai seama ca ai cam jucat tot timpul pe placul altora sa nu superi desi erau nedreptati si dispret, aviz prietenilor englezi si imigranti, nu mai ai motiv sa stai. Multi totusi accepta fericirea la pahare de bautura, trenuri supraincarcate cu pasageri care vomita pe jos dupa meci care rad asurzitor fara sens la ore de noapte, raspandirea bolilor venerice pe modul 'casual', isi permit sa vorbeasca cu prietenii despre femei ca de niste proaste sugestibile si usor de aruncat, iar problemele personale parca nu au nicio greutate si ar tot sta sa depuna o munca dead-end doar sa isi permita coma alcoolica si copulare in weekend. Nevasta e nasoala, 'nagging bitch', e vina ei ca nu suporta. Nu vad sa imi traiesc viata cu astfel de oameni si am constat ca polonezii si romanii care vin aici si vor sa ramana decenii le place stilul 'open-minded' si 'no strings attached'.