Eu îmi amintesc clar când m-am luat la harță cu cea mai bună prietenă de-ale mele din copilărie și efectiv stăteam la o distanță cât de cât sigură una de alta și aruncam cu pietre una în alta, ca nebunele. Ne-au potolit mamele noastre, de care mi s-a și făcut rușine când au apărut.
Locuiam într-un centru pentru persoane fără adăpost pe atunci, asistenții sociali hotărâseră că „cele două fete mari” (12 ani pe atunci), trebuie să aibă grijă de cei mici (eu și fratele unuia dintre ele, 7-8 ani). Având misiunea asta și fiind amenințate cu pedepse dacă nu și-o îndeplineau, era obligatoriu să ne întoarcem acasă, de la școală, cu ele. Într-o zi s-au abătut din drum și au mers la o fată acasă, cu gândul s-o bată. Ne-au luat și pe noi, ăștia mici, probabil și ca să nu le „dăm în gât”. Din ce am înțeles atunci, se luaseră de la un băiat din sat. Astea două au lăsat-o plină de sânge și cu păr smuls pe aialaltă. Apoi au încercat să ne convingă să spunem părinților că a trebuit să stăm mai mult la școală.
Cât despre implicarea în acte violente, pot spune că am cam fost crescută pe principiul „numai să-l vezi că ridică mâna la tine și tu să-l fi lovit deja”. N-am avut multe ocazii să-l aplic. O singură dată chiar am dat, una și bună, râdeau niște colege de mine că nu purtam sutien (la vârsta la care oricum n-ai ce să pui acolo), iar pe când s-au oprit, i-am tras o palmă uneia. Mi-a aruncat un „să mă piș pe tine”, dar m-au ocolit toate după, n-au mai avut treabă cu mine. Din păcate era cam cea mai eficientă modalitate să „pui la respect” pe oricine.
Eram inaintea orei de religie in clasa 1 (sîc) si fiind printre cei mai impliniti (a se citi grasi si inalti) din clasa, cumva alt coleg a simtit nevoia sa assert dominance. Am incins o bataie cu el (il chema Fernando) in timp ce aveam fiecare antrenor, al meu fiind un pusti miop, alb ca varul si pricajit care imi spunea sa-i “dau la falca”. Acum ca am scris asta mi se pare genial momentul, deoarece ulterior a venit profesoara si ne-am promis ca ne intalnim pauza viitoare sa terminam, apoi ne-am facut cruce si rugaciunea de inceput de ora. Pauza urmatoare eram de gat ca prieteni egali in bataie.
Au fost mai multe astfel de evenimente in scoala generala pe parcursul celor 8 ani, niciuna degenerand in vreo tragedie, maxim mustrari si chemat parintii la scoala. Un alt eveniment a avut loc mult mai tarziu, in liceu. Am fost agresat de o fata in statia de autobuz (nu mai stiu de ce, din cauza unor comentarii ale mele la adresa ei, dar nu unele jignitoare). A inceput sa-mi care palme si sa ma loveasca cu piciorul in timp ce urla chestii umilitoare. Stiu doar ca fierbeam si nu as fi lovit-o sub nicio forma din doua motive: era fata si avea “relatii”. De fata erau alte doua fete dintre care pe una o consideram o prietena buna careia i-am reprosat ca nu a intervenit (era prietena si cu agresoarea). Am fost mai ranit de lipsa de reactie a asa zisei mele prietene decat de agresiune in sine. Evenimentul asta m-a facut sa citesc peste ani de etica conflictelor si daca ar fi fost normal sa ma apar (atat fizic pe moment, cat si mai apoi poate sa discut cu un adult, lucru destul de imposibil datorita rusinii resimtite).
Alte evenimente de violenta inconstienta se petreceau la tara cand aruncam de la distanta, in gluma sau nu, cu pietre unii spre altii. Totul frumos pana cand o fetita a aruncat spre alta si cea din urma a ajuns la urgente.
Acum ca ma gandesc in urma, majoritatea violentelor erau mentale (colegi mai mari care amenintau, frica de a merge singur noaptea prin cartier sau pe langa grupurile dubioase, etc). De asemenea, constat ca am asistat la multe violente din partea adultilor catre copii, spre exemplu la tara, copiii cu care ma jucam ori nu erau lasati la scoala, ori erau batuti cu nuiaua de la vaca ca nu-si faceau treburile in curte, ori nu erau lasati la joaca. Le era efectiv frica de mama lor. Nici eu nu am fost strain de clasica palma la fund sau peste ceafa, dar nu exista frica aceea in mine asa cum o percepeam din partea acelor copii.
Eram în clasa a VII-a când am fost victima agresiunii fizice în toată regula din partea a trei fete cu un an mai mari decât mine din aceeași școală. Una dintre ele era chiar o fostă vecină de bloc (Alina, poate citești și te recunoști, sper că ți-e bine...), iar cealaltă, vecină de cartier; ambele îmi cunoșteau situația familială, știau faptul că tata muncea în afară și că locuiam într-o casă mai izolată, departe de zona blocurilor, ceea ce mă făcea mai lipsită de apărare. Motivul nu l-am înțeles atunci, pt mine totul a fost foarte neașteptat și cu atât mai șocant. Dar am realizat apoi că era din cauză că un coleg de clasă de-al lor (care era și unul dintre repetenții renumiți ai școli, dar suficient de frumos cât să moară toate după el) mă plăcea și cine știe ce vorbea el cu privire la mine, deși eu cu el nu am schimbat niciodată nicio vorbă. Fapta în sine s-a întâmplat într-o după-amiază târziu după ore. Cele trei ne-au urmărit pe mine și pe colega mea de bancă (mergeam împreună acasă). Pt că locuiam pe la periferie, la un moment dat traversam o zonă mai departe de blocuri, așa că acolo m-au oprit și au început ... imobilizată, genunchi în stomac, smuls de păr... aproape tot ce vă imaginați. Efectiv n-am răspuns cu nimic pt că știam că nu aveam șanse și oricum eram sub șoc. Au terminat și am plecat fără să zic nimic. Norocul a fost că n-am rămas cu urme vizibile, iar mamei mele nici nu i-am zis vreodată ceva. Singură acasă cu 2 copii... atât îi mai lipsea să afle. Momentul a trecut, am rămas cu o frică pe care a trebuit să o disec și să o înțeleg singură. Dar „cireașa de pe tort”: colega mea de bancă le fusese complice pt că, dintre cele 2 variante de drum pe care le aveam spre casă, ea m-a ghidat în acel moment către cel mai ascuns/ferit de ochii lumii... lucru pe care l-am înțeles târziu punând la cap mai multe întâlniri dintre ea și cele trei (da, Raluca, m-am prins într-un târziu... sper că ți-e bine și ție...). Asta a fost. Am învățat să mă feresc și de prieteni.. dar foarte mulți ani, zeci, mi-au trebuit să înțeleg ce mi s-a întâmplat. Imediat după faptă am considerat că vinovata eram eu pt că poate îi răspunsesem ăluia cumva prin priviri și fără să-mi dau seama i-aș fi confirmat ce avea el în minte. Mi-am trăit „rușinea” ca atare și am trecut mai departe. Cred că a fost bine că nici n-am conștientizat atunci totul.
M-am născut și am locuit în Ploiești până am plecat la facultate. Am locuit într-un cartier destul de rău famat, dar fiind de acolo nu aveam probleme cu nimeni și nimeni cu mine. Asta până într-o seara întunecată și friguroasă de decembrie. Sa fi fost prin clasa a 5-a sau a 6-a, nu îmi mai aduc aminte exact. Ma întorceam de la școală, si eram chiar pe strada mea, când din față au venit 2 băieți mari. Fără niciun avertisment, fara niciun cuvânt a venit și pumnul unuia dintre ei. A fost atât de puternic încât nu numai ca m-a trântit la pământ dar mi-a zburat și ghiozdanul din spate și toate cărțile și caietele au căzut pe jos, în apă.
Cred ca ar trebui sa fie facuta publica informatia legat de cristian sima, daca nu vedeam in articolul tau eu nu as fi stiut ca este posibil sa candideze. M-a speriat ideea precum ca vrea sa schimbe constitutia ca sa aiba mai multa putere executiva presedintele, cea mai proasta idee posibil. Pentru ca nu stii cine iti vine in postul de presedinte si te poti trezi cu niste legi cu care nu ai fi de acord, hence proteste cum sunt deja. Am cautat pe google pe omul asta si aparent au fost alegatii cum ca a lucrat cu Securitatea in comunism, deci e om din sistem. La o simpla cautare pe google e mega dubios, aproape la fel ca cg. ma sperie ca oamenii sar la orice le vorbeste pe limba lor. Nicusor Dan e clar o alegere mai buna in contextul de azi. Efectiv nu e nici o stire legat de videoul dat de tine, si mi se pare semnal de alarma.
La școală se dădea și se lua bătaie de la profesori, personal am luat palme și tras de preciuni. Când se ieșea din școală te așteptau băieții mai mari sa te controleze la buzunare. Pentru a simplifica procedura trebuia sărit pentru a auzi dacă ai mai mult de o moneda. În fața blocului ne băteam cu băieții de la alte blocuri pe diferite motive. La bloc ne băteam în funcție de cum se desfășurau meciurile din liga. Dacă pierdea Dinamo, mai luau și băieții cu Dinamo bătaie și invers. În casa, furtunul de la mașina de spălat a fost principalul obiect de corecție. Motive sa iei bătaie existau peste tot, de la o greșeală la școală, la vopsitul scărilor în culorile preferate ale echipei de fotbal. Și cu toate astea, zero traume.
Eu îmi amintesc clar când m-am luat la harță cu cea mai bună prietenă de-ale mele din copilărie și efectiv stăteam la o distanță cât de cât sigură una de alta și aruncam cu pietre una în alta, ca nebunele. Ne-au potolit mamele noastre, de care mi s-a și făcut rușine când au apărut.
Locuiam într-un centru pentru persoane fără adăpost pe atunci, asistenții sociali hotărâseră că „cele două fete mari” (12 ani pe atunci), trebuie să aibă grijă de cei mici (eu și fratele unuia dintre ele, 7-8 ani). Având misiunea asta și fiind amenințate cu pedepse dacă nu și-o îndeplineau, era obligatoriu să ne întoarcem acasă, de la școală, cu ele. Într-o zi s-au abătut din drum și au mers la o fată acasă, cu gândul s-o bată. Ne-au luat și pe noi, ăștia mici, probabil și ca să nu le „dăm în gât”. Din ce am înțeles atunci, se luaseră de la un băiat din sat. Astea două au lăsat-o plină de sânge și cu păr smuls pe aialaltă. Apoi au încercat să ne convingă să spunem părinților că a trebuit să stăm mai mult la școală.
Cât despre implicarea în acte violente, pot spune că am cam fost crescută pe principiul „numai să-l vezi că ridică mâna la tine și tu să-l fi lovit deja”. N-am avut multe ocazii să-l aplic. O singură dată chiar am dat, una și bună, râdeau niște colege de mine că nu purtam sutien (la vârsta la care oricum n-ai ce să pui acolo), iar pe când s-au oprit, i-am tras o palmă uneia. Mi-a aruncat un „să mă piș pe tine”, dar m-au ocolit toate după, n-au mai avut treabă cu mine. Din păcate era cam cea mai eficientă modalitate să „pui la respect” pe oricine.
Eram inaintea orei de religie in clasa 1 (sîc) si fiind printre cei mai impliniti (a se citi grasi si inalti) din clasa, cumva alt coleg a simtit nevoia sa assert dominance. Am incins o bataie cu el (il chema Fernando) in timp ce aveam fiecare antrenor, al meu fiind un pusti miop, alb ca varul si pricajit care imi spunea sa-i “dau la falca”. Acum ca am scris asta mi se pare genial momentul, deoarece ulterior a venit profesoara si ne-am promis ca ne intalnim pauza viitoare sa terminam, apoi ne-am facut cruce si rugaciunea de inceput de ora. Pauza urmatoare eram de gat ca prieteni egali in bataie.
Au fost mai multe astfel de evenimente in scoala generala pe parcursul celor 8 ani, niciuna degenerand in vreo tragedie, maxim mustrari si chemat parintii la scoala. Un alt eveniment a avut loc mult mai tarziu, in liceu. Am fost agresat de o fata in statia de autobuz (nu mai stiu de ce, din cauza unor comentarii ale mele la adresa ei, dar nu unele jignitoare). A inceput sa-mi care palme si sa ma loveasca cu piciorul in timp ce urla chestii umilitoare. Stiu doar ca fierbeam si nu as fi lovit-o sub nicio forma din doua motive: era fata si avea “relatii”. De fata erau alte doua fete dintre care pe una o consideram o prietena buna careia i-am reprosat ca nu a intervenit (era prietena si cu agresoarea). Am fost mai ranit de lipsa de reactie a asa zisei mele prietene decat de agresiune in sine. Evenimentul asta m-a facut sa citesc peste ani de etica conflictelor si daca ar fi fost normal sa ma apar (atat fizic pe moment, cat si mai apoi poate sa discut cu un adult, lucru destul de imposibil datorita rusinii resimtite).
Alte evenimente de violenta inconstienta se petreceau la tara cand aruncam de la distanta, in gluma sau nu, cu pietre unii spre altii. Totul frumos pana cand o fetita a aruncat spre alta si cea din urma a ajuns la urgente.
Acum ca ma gandesc in urma, majoritatea violentelor erau mentale (colegi mai mari care amenintau, frica de a merge singur noaptea prin cartier sau pe langa grupurile dubioase, etc). De asemenea, constat ca am asistat la multe violente din partea adultilor catre copii, spre exemplu la tara, copiii cu care ma jucam ori nu erau lasati la scoala, ori erau batuti cu nuiaua de la vaca ca nu-si faceau treburile in curte, ori nu erau lasati la joaca. Le era efectiv frica de mama lor. Nici eu nu am fost strain de clasica palma la fund sau peste ceafa, dar nu exista frica aceea in mine asa cum o percepeam din partea acelor copii.
Eram în clasa a VII-a când am fost victima agresiunii fizice în toată regula din partea a trei fete cu un an mai mari decât mine din aceeași școală. Una dintre ele era chiar o fostă vecină de bloc (Alina, poate citești și te recunoști, sper că ți-e bine...), iar cealaltă, vecină de cartier; ambele îmi cunoșteau situația familială, știau faptul că tata muncea în afară și că locuiam într-o casă mai izolată, departe de zona blocurilor, ceea ce mă făcea mai lipsită de apărare. Motivul nu l-am înțeles atunci, pt mine totul a fost foarte neașteptat și cu atât mai șocant. Dar am realizat apoi că era din cauză că un coleg de clasă de-al lor (care era și unul dintre repetenții renumiți ai școli, dar suficient de frumos cât să moară toate după el) mă plăcea și cine știe ce vorbea el cu privire la mine, deși eu cu el nu am schimbat niciodată nicio vorbă. Fapta în sine s-a întâmplat într-o după-amiază târziu după ore. Cele trei ne-au urmărit pe mine și pe colega mea de bancă (mergeam împreună acasă). Pt că locuiam pe la periferie, la un moment dat traversam o zonă mai departe de blocuri, așa că acolo m-au oprit și au început ... imobilizată, genunchi în stomac, smuls de păr... aproape tot ce vă imaginați. Efectiv n-am răspuns cu nimic pt că știam că nu aveam șanse și oricum eram sub șoc. Au terminat și am plecat fără să zic nimic. Norocul a fost că n-am rămas cu urme vizibile, iar mamei mele nici nu i-am zis vreodată ceva. Singură acasă cu 2 copii... atât îi mai lipsea să afle. Momentul a trecut, am rămas cu o frică pe care a trebuit să o disec și să o înțeleg singură. Dar „cireașa de pe tort”: colega mea de bancă le fusese complice pt că, dintre cele 2 variante de drum pe care le aveam spre casă, ea m-a ghidat în acel moment către cel mai ascuns/ferit de ochii lumii... lucru pe care l-am înțeles târziu punând la cap mai multe întâlniri dintre ea și cele trei (da, Raluca, m-am prins într-un târziu... sper că ți-e bine și ție...). Asta a fost. Am învățat să mă feresc și de prieteni.. dar foarte mulți ani, zeci, mi-au trebuit să înțeleg ce mi s-a întâmplat. Imediat după faptă am considerat că vinovata eram eu pt că poate îi răspunsesem ăluia cumva prin priviri și fără să-mi dau seama i-aș fi confirmat ce avea el în minte. Mi-am trăit „rușinea” ca atare și am trecut mai departe. Cred că a fost bine că nici n-am conștientizat atunci totul.
M-am născut și am locuit în Ploiești până am plecat la facultate. Am locuit într-un cartier destul de rău famat, dar fiind de acolo nu aveam probleme cu nimeni și nimeni cu mine. Asta până într-o seara întunecată și friguroasă de decembrie. Sa fi fost prin clasa a 5-a sau a 6-a, nu îmi mai aduc aminte exact. Ma întorceam de la școală, si eram chiar pe strada mea, când din față au venit 2 băieți mari. Fără niciun avertisment, fara niciun cuvânt a venit și pumnul unuia dintre ei. A fost atât de puternic încât nu numai ca m-a trântit la pământ dar mi-a zburat și ghiozdanul din spate și toate cărțile și caietele au căzut pe jos, în apă.
Cred ca ar trebui sa fie facuta publica informatia legat de cristian sima, daca nu vedeam in articolul tau eu nu as fi stiut ca este posibil sa candideze. M-a speriat ideea precum ca vrea sa schimbe constitutia ca sa aiba mai multa putere executiva presedintele, cea mai proasta idee posibil. Pentru ca nu stii cine iti vine in postul de presedinte si te poti trezi cu niste legi cu care nu ai fi de acord, hence proteste cum sunt deja. Am cautat pe google pe omul asta si aparent au fost alegatii cum ca a lucrat cu Securitatea in comunism, deci e om din sistem. La o simpla cautare pe google e mega dubios, aproape la fel ca cg. ma sperie ca oamenii sar la orice le vorbeste pe limba lor. Nicusor Dan e clar o alegere mai buna in contextul de azi. Efectiv nu e nici o stire legat de videoul dat de tine, si mi se pare semnal de alarma.
La școală se dădea și se lua bătaie de la profesori, personal am luat palme și tras de preciuni. Când se ieșea din școală te așteptau băieții mai mari sa te controleze la buzunare. Pentru a simplifica procedura trebuia sărit pentru a auzi dacă ai mai mult de o moneda. În fața blocului ne băteam cu băieții de la alte blocuri pe diferite motive. La bloc ne băteam în funcție de cum se desfășurau meciurile din liga. Dacă pierdea Dinamo, mai luau și băieții cu Dinamo bătaie și invers. În casa, furtunul de la mașina de spălat a fost principalul obiect de corecție. Motive sa iei bătaie existau peste tot, de la o greșeală la școală, la vopsitul scărilor în culorile preferate ale echipei de fotbal. Și cu toate astea, zero traume.
Primăvara, până la închegarea stânei, copiii erau responsabili pentru a paște oile.
De plictiseală se organizau multe jocuri simpatice dar și trânte, care erau cumva forțate. Și erau umilitoare.
Bătăile alea le văd acum în lumina rânduielilor satului, la măsurările cocoșismului, etc.