Ați fost cuminți🎅Neastâmpărații n-au primit newsletter-ul ăsta.
…
Întrebarea săptămânii 🤔
Săptămâna trecută eram curios cum vedeți tema cu taxarea progresivă. Și s-a răspuns așa și așa⤵️
Eu? Mulțumesc de întrebare. Pro. Din multe motive, am să le detaliez cu altă ocazie într-un text dedicat acestei teme. Dar pro. Pro și dacă implică să plătesc mai multe taxe decât o fac deja. Nu mănânc cu trei guri, nu dorm în mai mult de un dormitor, nu mă preocupă competiții de tipul „am mai mult”, iar cine găsește fericire în astfel de întreceri ar trebui să meargă la terapie (eventual decontată de stat). Și dacă terapia nu funcționează, nu știu, trebuie să existe un medicament care să astâmpere nevoia de comparație, nu? 💊
Dacă vrem un bine comun (așa cum mi se pare normal) trebuie să îi ajutăm și pe cei care n-au. Și cum nu există succes individual fără aportul altora (străini și apropiați), discursuri de tipul „am făcut singur, nu m-a ajutat nimeni” mi se par o nerozie infantilă. Aș putea umple o carte uriașă cu numele tuturor celor care m-au ajutat să fiu azi aici, unii doar cu o propoziție, alții cu o ușă deschisă cândva. Ori închisă. Nimic din ce sunt nu este exclusiv meritul meu. Deci pro.
Mulțumesc tuturor pentru răspunsuri. Așa cum știți, cine comentează poate câștiga. Cărți. De exemplu, Adieu a comentat data trecută și a câștigat. Adieu, dacă vezi newsletter-ul ăsta te rog să dai un mail la george.bonea@gmail.com cu două titluri din poza de mai jos⤵️
Pentru săptămâna viitoare❓
Să vorbim despre bani💸
Dacă „da”, sub ce formă? Dacă „nu”, de ce? Comentează și câștigă.
…
Ce am mai scris ✍️
S-au scurs trei săptămâni de parenting. Am notat câteva idei despre cum a fost pe perioada sarcinii, la naștere și după. Poate ajută pe cineva👨🍼
Aproape zilnic recomand niște articole pe care le găsesc interesante și vi le dau și vouă la rubrica „De citit în drum spre casă”🚋
…
Ce am mai video📺
Oficial am intrat în vacanță, așa că până în ianuarie vă puteți delecta cu cele trei episoade filmate până acum pentru „Ceva Cu Reclame” de la Starea Nației:
💰Despre reclamele la pariuri
👚Despre reclamele la haine și fast-fashion (da, episodul e iar pe Youtube)
🐖Despre reclamele la mâncare de Crăciun
Ce urmează în 2025? O să vorbim despre reclamele la produse de igienă feminină, despre misery-porn publicitar, sexism, rasism și multe altele. O să fie un an plin.
…
Notițe Mintale - episodul 17 🎧
Cea mai nouă înregistrate e despre multe: divertisment pentru copii (Andra Gogan & alții din industria de pueri-divertisment)🚸barber shop-uri🧔🏻♂️și puțină politică🕴️
Poți asculta întreg episodul aici👂
Până acum 29 dintre voi aveți chef de vocea mea. Cine dorește poate asculta și alte episoade:
🍬Despre jucării și dulciuri pentru copii (ep. 6)
💁🏻♂️Despre cultura woke și corectitudinea politică (ep. 11)
🧓🏻Despre Realitatea TV, cozonaci, bătrâni (ep. 16)
…
Ce am mai citit📚
A fost una dintre acele săptămâni când n-am reușit să termin nici măcar o carte, ceea ce nu vă doresc și vouă. Se mai întâmplă.
Pe Instagram țin lista tuturor cărților citite din 2020 și până azi📚
…
Cuvântul săptămânii📖
Anahoretic - modest, sărăcăcios😥
Exemplu: „Mihai e un băiat mai… anahoretic, știi ce zic?”
…
Alte recomandări🎈
Am revăzut seria Harry Potter. Altfel, cu toate că unii o acuză pe J.K.Rowling că e transfobă (ceea ce, mna, e), în film am sesizat și niște rasism și antisemitism. Bancherii mi se par niște tușe foarte groase la adresa modului în care evreii erau portretizați (și jigniți) în caricaturile istorice. Ori poate că, proverbial, văd eu cuie peste tot🪄
John Oliver despre interzicerea TikTok în SUA📱
Toată lumea vrea să-ți fure atenția, nu? Un motiv în plus să nu mă dau în vânt după serialele noi și ce alte producții mai apar pe Netflix și alte platforme. Mi se pare enervant ca un subiect de documentar să fie prezentat în episoade (vreo 8-10 ore cumulat), când putea să dureze totul o oră. Și dacă citesc o carte pe subiect cheltui mai puțin timp👿
Interesant subiect: de ce l-a susținut clasa de mijloc pe Hitler🟥
Testele de personalitate sunt cam stupide, nu? 🤦
Mitul spectrului politic (foarte interesant acest canal, mai ales din punct de vedere al edit-ului video)🍥
Un interviu nou cu Slavoj Žižek. Ce să fac? Îmi place să-l ascult, chiar dacă nu sunt mereu de acord cu el🎙️
Sunt imigranții o problemă? Se pare că nu✅
…
Cântă lăutare 🎶
Zilele astea am ascultat foarte mult următoarea piesă. Poate o găsiți și voi potrivită pentru ce faceți (lucrat, sport, gătit, dansat):
…
Altceva🏟️
Nu-mi place să fac comparații „România - Alții”, dar ieri văzusem pe Reddit o filmare emoționantă. La un meci de fotbal din liga a III-a germană se ținea un minut de reculegere pentru victimele târgului de Crăciun din Magdeburg. Un suporter a urlat „Deutschland den Deutschen” („Germania pentru germani”), o scandare naționalistă. Restul suporterilor au răspuns instant cu „Nazis raus” („Afară cu naziștii”). Azi am primit newsletter-ul lui Rareș Jeflea, CulturaSport, și ieri la derby-ul Dinamo-Rapid au fost iar scandări rasiste la adresa rapidiștilor. Veșnicele înțepături că „țigani”, „ciori”, „hoți” ș.a.m.d.. Mergea un răspuns precum cel dat de un stadion plin cu 15.000 de nemți (liga a III-a!)⚽
Meciurile de fotbal românești sunt, din păcate, pline de astfel de mesaje rasiste (mai mult sau mai puțin subtile). Multe cuiburi🟩
…
Am râs😐
Imaginea de mai jos mi se pare mi-nu-na-tă!
…
Mai mult? 🧲
Dacă vreți să citiți vreuna din cărțile publicate până acum: „Îmi pare rău că am muncit” (2020), „Miercuri10” (2013), „Aventuri cu Zornel în Lumea Nașpa” (2021) și „Niște animale” (2024).
Da, reusesc sa economisesc cam 50% din salariu. Am salariul mediu in bucuresti si platesc o chirie mica, traiesc cu destul de putine chestii lunar si mi-e bine
Da, economisesc mai mult de jumatate din salariu. Momentan doar la saltea, dar as fi interesata pe viitor sa ii tin in Euro.